Era cazul sa ne apucam si de lucruri serioase. Toata aceasta afluenta masiva de informatii in domeniul fotografiei si procesarii nu a facut altceva decat sa ne umple capul si sa ne debusoleze nitel. Astfel incat, ideea frecventarii unei scoli de fotografie unde sa ne sedimentam informatiile a venit ca o salvare. Norocul nostru a fost ca la Sibiu exista, dupa umila mea parere, cea mai buna si accesibila scoala de fotografie din Romania, unde, la absolvire, te alegi si cu o diploma recunoscuta de Ministerul Muncii www.cursurifoto.ro . Dotari de ultima generatie, DSLR-uri, studio foto complet echipat, calculatoare echipate cu soft pentru prelucrare (PhotoShop, Capture NX) si doi profesori simpatici foc si cu suflet mare: Ana si Daniel.
Intrucat la acea vreme zapada cucerise infrastructura rutiera a Romaniei, nu m-a lasat inima sa-mi trimit sotia singura cu masina pana in Sibiu. Am plecat si eu cu ea. Am primit acceptul sa particip si eu la cursuri. Restul colegilor? Dementiali. Nu am vazut in viata mea atatia oameni nebuni la un loc si in libertate. As fi vrut ca acel curs sa nu se termine niciodata. Cu conditia sa nu mai zica Ciumprian bancul cu ariciu’ (care de altfel poate fi gasit in analele scolii).
In sfarsit, notiunile cu care luasem piept in scurta perioada de posesorat al aparatului foto au inceput incet incet sa-si gaseasca rostul si sa devina logice, clare si mult folositoare. Poate am fi reusit si fara scoala, dar nu aveam atat de mult timp la dispozitie si nici rabdare.
Teoria a fost mereu aplicata in practica, ori in studioul scolii, ori in drumetiile noastre cu trupa. Nimic nu a fost facut de mantuiala, totul a fost facut cu un scop bine definit. Scop care in final a fost atins.
Vom prezenta pe parcursul a catorva episoade experienta dobandita la Scoala de Fotografie Sibiu. Puteti insa, intre timp, sa aruncati o privire pe site-ul scolii.
- fotografiile au fost realizate la Cetatea Slimnic si la Biserica Fortificata Cristian (jud. Sibiu)