Am auzit de Julia acum vreo 2 ani. Câştigase un concurs de modeling. Privind fotografiile ei, am dat dreptate juriului şi din acel moment ne-am dorit ca atunci când vom creşte şi noi ca fotografi, să avem oportunitatea să realizăm nişte fotografii reuşite cu ea ca model. Lucrurile s-au mişcat repede anul acesta, Paul reuşind să o contacteze şi să ne adune pe toţi la un loc pentru a discuta despre posibila colaborare a noastră cu Julia. Puţin timidă şi cu prea mult bun simţ pentru domeniul ăsta prin care colcăie tot felul de indivizi ciudaţi care n-au alte treburi decât să scuipe coji de seminţe în curtea ta, Julia s-a declarat încântată de ideile noastre, fapt pentru care am notat în agendă data exactă a shooting-ului.
Ne-am întâlnit cu toţii dis-de-dimineaţă (ora 9.00 am) la salon, fiecare pornind la muncă fără întrebări sau bâlbâieli. Fiecare ştia exact ce are de făcut. Se părea că şi vremea era hotărâtă să ne dea o mână de ajutor, vântul răscolind şi împrăştiind norii, dar dintr-un exces de zel reuşind să agite şi caii cu care ar fi trebuit să lucrăm.
Rezultatul final…
După ce am ajuns la Rahău, în timp de personalul pregătea caii, ne-am jucat puţin de-a studioul foto, realizând câteva potrete indoor cu Julia.
După ce am fost anunţaţi că patrupedele sunt gata de acţiune, ne-am mutat cu toţii afară încercând să ne punem ideile în practică.
- Julia, ai mai fost la echitaţie?
- Nu…
- Ţi-e teamă de cai?
- Nu chiar, puţin de tot.
- Dacă crezi că nu e ok, renunţăm.
- Nu, vreau să fac asta!
Din păcate, Prinţesa, un pur-sânge arab superb, cu temperament fierbinte, agitată şi de vântul care bătea cu putere, nu a avut starea necesară de a lucra cu noi, încercările noastre repetate eşuând de fiecare dată, lovindu-ne de încăpăţânarea unui rase mândre. Am “concediat-o” pe Prinţesă şi am apelat la serviciile unei italiano-austrice veritabile, blondă atât la coamă cât şi la coadă. Pe numele ei de scenă Honey, haflingerul nostru a avut răbdare mai multă decât Prinţesa, dar nu suficientă pentru a ne ajuta să terminăm ce ne propusesem. Aşa că, văzând agitaţia provocată de vremea aspră, ne-am făcut bagajele şi ne-am întors la Sibiu, dar nu înainte de a promite un “remake” în luna mai. Julia s-a descurcat de minune, ea şi Honey petrecând ceva timp împreună. Deşi era frig, iar vântul bătea puternic, Julia a îndurat în tăcere, ca un model profesionist, încercând să transmită starea de poveste şi să elimine din expresia ei disconfortul provocat de vreme.
(va urma)…
Echipa:
Model: Julia Klärmann