Cum de 1 iunie vom fi pe la muncă sau te miri pe unde, am decis să-i oferim lui David o zi mai specială în acest weekend ce a trecut. Am mers în parc unde a condus destul de bine (muuuult mai bine decât mulţi alţi şoferi de duminică) şi a fost extraordinar de încântat de acea maşinuţă electrică, însă făcea pe seriosul, abordând jocul cu profesionalism. Bineînţeles, la final şi-a exprimat dorinţa de a avea şi el aşa ceva. Ca să meargă şi el la servici.
Am plecat din Sub Arini întrucât locul de joacă este destinat copiilor peste 5 ani, iar cei mici de 2-3 ani chiar nu au posibilităţi depline de a se distra în parc şi am poposit astfel în Parcul Tineretului unde avea loc un târg de jucării ecologice în jurul unui maldăr de gunoi neecologic, respectiv un coş supraplin (overloaded – cum le place la americani să grăiască) tapetat de jur împrejur cu vreo 5-6 saci menajeri dolofani având cam acelaşi conţinut parfumat cu accente menajere putrede de Cristian Dihor. Nu le-am fotografiat din respect pentru Ziua Copilului. Aici ar trebui traşi de urechi organizatorii care trebuiau să aştepte copii la târg în condiţii de curăţenie totuşi, dar şi serviciul de gospodărire al Primăriei, pe ai căror şefi ar trebui măcar să-i ducă capul că parcurile cu locuri de joacă sunt cele mai vizitate în weekend începând de la orele dimineţii. Dar, deh, zilele “e” grele pentru toţi.
Dintre un tobogan de beton, unul de tablă, un pod suspendat mişcător şi nişte leagăne pe lanţ unde se dădeau unii din generaţia Hi5 prea periculos de tare (periculos pentru cei mici mici care alergau de colo colo) am ales, fără greutate, un trenuleţ colorat, care dădea târcoale proprietarului, că şi în aceste cazuri, lipsa imaginaţiei unora obligă copii să se învârtă în cerc. Dar a fost ok, puştiul a savurat călătoriile (au fost 2, una în contul zilei de marţi) şi a fost foarte încântat. Am băgat în desagi nişte turtă dulce şi un titirez şi duşi am fost. Unde? Hehehe, urmează imediat…
2 comments:
foarte faine man.brava
salutari
Ai un copil minunat si foarte fotogenic :) Sa te bucuri e el.
Post a Comment