Îmi cer scuze prietenilor şi celor care încă mai urmăresc acest blog pentru prea îndelungata pauză, însă am folosit acest timp pentru nişte meditaţii transcedentale prin intermediul cărora am încercat să pătrund nişte sensuri şi înţelesuri ale vieţii de tranziţie din ţărişoara noastră prea frumoasă şi, din păcate, locuită. Cu părere de rău vă spun că nu am reuşit să descurc iţele tranziţiei din România. Am văzut doar capetele: unii care nu vor, unii care nu ne lasă, unii care sunt de acord cu cei dinainte, unii care ne mint, unii care ne batjocoresc, unii care fură, unii care se îmbogăţesc, unii care ne distrug. De la fiecare pleacă câte un fir. În mijlocul tuturor, încâlciţi de sfori, ne aflăm noi, marionete smucite în toate părţile de cei cu interese. Asta suntem noi acum, poporul român. Dar nu îşi pune nimeni problema ce s-ar întâmpla dacă ne-am unii şi am trage toţi de sforile cu care suntem legaţi? Nu, nimeni nu-şi mai pune o astfel de problemă. Au avut alţii grijă să nu mai fim un popor, au avut grijă să ne învrăjbească, om cu om.
Am pornit iar prin târg. Trist. Foarte trist. Lume posomorâtă, încruntată. Cerul la fel.
Doar Zâna Superbingo mai aducea un strop de speranţă, de culoare în mijlocul acestor oameni. Dar culoarea era un portocaliu revoluţionar şters şi nimeni nu-şi mai ridica ochii spre ea. Chiar dacă încerca să împingă în faţă viitorul României. La naiba cu greutăţile şi necazurile. Ce dacă nu sunt bani pentru rate, bani pentru impozit, bani pentru întreţinere, bani pentru viaţă… eu mă duc să mănânc nişte mici şi mă gândesc după aia ce voi face…
Lumea discută, se încruntă, plânge. Nimeni nu cumpără, nimeni nu vinde. Şi doar e zi de târg. Eh, au mai fost vremuri grele. Toate au precedat însă războaie, revoluţii, răscoale. Acum ce va mai fi? Nana Mărie are pensie de 400 de lei. Aproape. N-o va mai avea aşa mare. Speră să moară din voia lui Dumnezeu înainte să o omoare voia guvernului. Şi ce dacă. Lunea tot va fi târg.
Asemeni veveriţei din Ice Age, Zâna Superbingo apare prin târg asemeni unui moment publicitar. Nu poţi să te laşi copleşit de rău, că apare Zâna cea Portocalie. Întâmplare sau strategie? Dintr-o viaţă cenuşie, salvarea e portocalie… Oare asta suntem dresaţi să vedem şi să credem în subconştient? Sau în inconştient… ?
Eeee, la naiba cu ei, vorba aia: ce dacă s-a scumpit salamul, că eu tot de 5 lei cumpăr… Dă-l naibii de salam, mă duc să iau mici.
5 comments:
radu, nu cred ca oamenii se vor revolta pana cand nu le va ajunge cutitul la os. poate nici atunci. ce ar fi daca nu vom mai plati nici un fel de taxa catre stat ? ei ce or sa faca ? imprumuturi pe spinarea noastra ? cand totul e praf in romanica si nu mai producem nik de unde fonduri ? de la camatarii de fni care iti pun apoi sula in coaste si pula in gat ca sa faci ce vor devenind sclav in tara ta. sa traim bime!
Problema majora a Romaniei este comoditatea. Oriunde iti indrepti urechea sperand sa auzi un scrasnet din dinti, auzi doar un patetic "Las' ca se poate si mai rau". Asta a fost leit-motivul istoriei Romaniei. Putini conducatori au fost cei care le-au tras romanilor cate un dos de palma si le-au zis "Bai berbecilor, dar se poate si mai bine...". Astia suntem noi, meduze in voia valurilor. Niste nevertebrate.
Trist, adevarat. Cenusiul omniprezent, colorat doar de iluzia bingo.
bun, bun
Reusite... cei doi batrani parca sunt din Morometii.
Post a Comment