Miercuri, 27 mai 2010, maestrul Jean Constantin a câştigat lupta împotriva guvernului Boc. Nu i se va mai scădea pensia. Cu toţii cunoaştem marile roluri jucate admirabil de acest om, nu am deschis acest subiect pentru a aminti filmografia domniei sale sau a da Copy & Paste unor date biografice. Sunt departe de Constanţa, iar aceste cuvinte ţin locul unor flori albe şi unei îmbrăţişări pentru nea Jean. De fiecare dată când un astfel de om păşeşte dincolo de noi, sufletul mi se zbate încrâncenat, răzvrătindu-se împotriva golului ce pune stăpânire pe marea scenă a artei româneşti. Cu fiecare plecare a lor, scena noastră se goleşte şi nu se mai umple. Nu aşa cum au umplut-o ei. Nu mai e nimic la fel. Nimic. Nici moartea. Nici viaţa.
După ore de zbucium, realizezi însă, că nea Jean a plecat printre prieteni.
Superb spectacol. Păcat că nu se transmite şi la noi. Dar nu-i bai, om prinde şi noi locuri în sala Teatrului Alb. Că ne vine rândul şi nouă. Şi să vezi atunci nea Jeane ce aplauze primeşti. Şi ce flori. Să ai grijă de tine nea Jeane, noi ne-om descurca aici. Dacă îi vezi pe bunicii mei, salută-i te rog din partea mea şi spune-le că mi-e dor de ei. Mi-e dor şi de tine. Mi-e dor şi de ceilalţi. Mi-e dor de cei pe care nu-i mai am. Şi doare al naibii. Dar strâng din dinţi şi îmi scrâşnesc lacrimile. Drum bun, maestre. Venim şi noi. Următorul, vă rog…
1 comment:
Rade de ei mai, de sus de colo! Noi...cum zicea o reclama: Romaia are prea multe vedete si prea putin artisti. Mai sunt cativa man, si apoi cam urmam si noi...ma rog...io...generatia mea.
Post a Comment