Brotherhood of the Wolves – Das Abenteuer des Baron Dâră von Pippinstrasse (2)

Workshop “Fotografie şi vorbe urâte”, ziua II (partea 4)

Dragii mei, plecat-am tare iute de acolo, că să adunaseră nişte namile de câini care ne ziceau “zâua bună” aşe printre dinţi. Nedorind a ne lăsa probe biologice prin danturile lor, ne-am aburcat cu tăţii în remorcă, dar nu înainte de a-l lega bine pe baron care scosese o baionetă din haină şi o agita de mama focului prin aer urlând mai tare decât sirena lu’ Roaită: “Hundescheisse. Ich werde dich töten, du arschloch, und Sie essen auf sauerkraut.” Neîncântaţi de meniul propus de von Pippinstrasse, l-am aruncat pe podeaua remorcii, aşteptând să-i treacă criza, eliberându-mi însă de povară şi mâna stângă pentru o eventuală terapie prin şoc kinetic de mutat fălcile. Am mai mers noi a ţâră şi ajunserăm sus pe platoul montan, un loc fain şi tare liniştit, unde muntele face nişte curbe aşe line şi domoale, că şi lui Dumnezău îi vine să-şi culce fruntea pă ele. Am zis liniştit? O fost, până o reuşit Dâră von Pippinstrasse să evadeze din remorcă. O înşfăcat automatul şi s-o căţărat pe ce-o găsit mai înalt, pornind a urla ca dementul: “Deutschland, Deutschland über alles!!!”. Bag samă nu se inventase antirabicul când o pornit ăsta la război şi acu’ avea nevoie intensă de aşe ceva. Indubitabil.

 

După ce ne ameninţă pe tăţi că ne spulberă de pe faţa pământului, cel puţin aşe am priceput io din nemţasca lui, că urla ca turbatu’ cătră noi “ra ta ta ta ta…” , făcuse spume la gură şi zicea ceva de Führer, o sărit jos de pe bolovani şi s-o pitulat, scoţând numa’ ţeava de la puşcoci.

Ne uitam şi noi unde să holba nebunul, da’ noi nu văzurăm nimica. Numa’ el nervos privea în zare, în depărtare şi bag samă i s-o năzărit de ceva că iar o început a urla: “Hunde, komm her!!! Ra ta ta ta ta…” Ăsta are un fix şi îi trece greu. Musai de ceva ajutoare că-l apucă pe nebun de ne ia în cătare.

Pregăti o vindecătoare din fundu’ grădinii, dar brusc se linişti von Pippinstrasse şi scoase din fundul lui sau al nădragilor o minune de zigarette care arăta de parcă o ţinuse în gură tăt războiu’. Cocârjată ca şi mintea lui, zigarettu’ se potrivea intens cu mutra de intelectual răvăşit pe care o afişa baronu’ fără să vrea. Ştiind că ţigara mai calmează spiritu’, am răsuflat uşuraţi şi ne-am căutat de o brichetă repede, nedorind să vedem la ce metode marţiale cu praf de puşcă ar apela Dâră pentru a-şi aprinde tutunu’.

Din public cineva aruncă o brichetă, pe care, baronu’, cu sprinteneala specifică verigii lipsă a lu’ Darwin, o prinse cu ambele două mânuri şi satisfăcut îşi aprinse zigarettu’, scoţând zvastici de fum pe nări.

Cum tătă lumea s-o liniştit după episodul ăsta aşe de tumultos, ne suirăm iar în remorcă şi ne-am îndreptat în pas alergător către Headquarters, cu gândul la friptanele ce vor urma şi la berea ce va curge către gâtlejurile noastre. Dacă va mai rămâne bere. Că baronu’ şedea în patru labe peste glăjile de bere şi zâmbea năuc ca un Saint-Bernard ce dăduse cep la propriul butoiaş. Şi ne întrebam: “Pe unde va mai ateriza ăsta?”…