Thursday, 14 January 2010

Atelierul de sculptura

I-am promis lui Stefan, mirele din mai, ca o sa-i facem o vizita la Cisnadie, la atelierul lui de sculptura. Asa ca, intr-un weekend, purcedem tot familionul catre destinatia cu pricina. Auzisem noi ca sunt mai multi sculptori acolo. Ne si gandeam la lovituri finute de ciocane, la harsaitul daltilor in lemn, la muzica fina… ce mai, o atmosfera creatoare, boema si plina de mister. Dupa ceva vreme pe soselele patriei, ajungem la locatia cu pricina. Am fost intampinati de o haita de caini, dar nu din aia speriati de pisici sau nu-i vezi din iarba, nuuuuu. Erau niste namile atat de mari incat te asteptai in orice moment sa-si puna o laba pe umarul tau, sa te priveasca drept in ochi si sa-ti spuna printre bale: “Mars ma!”. Eh, griji gratuite. Armata de mega Azorei si super Grivei era docila. Printre cozile ridicate si urechile ciulite ale plutonului patruped zaresc ceva cunoscut. O pereche de ochi ma fixa din acea aglomeratie canina. Nici un sunet nu se auzea, doar din cand in cand o gaina cotcodacea in departare pe ritmul melodiei “Oops, I did it again”, minunandu-se parca de ce i-a iesit de sub tartita si azi, si ieri, si alaltaieri... Si in acea atmosfera de Wild West, la ultima bataie a orologiului, tasni spre noi cu limba scoasa Grigore, un puiandru de ciobanesc belgian, proprietatea artistului. Dupa amprentarea de siguranta si o terapie cu saliva pe maini, Grigore se duce sa ne anunte sosirea. Dupa cum era urmat de namilele celelalte m-am gandit ca l-or fi ales pe el mascul alfa desi de abia invatase sa ridice picioru’ la pipi. Dar no’, la noi in tara e posibil orice. Mai ales la alegeri. Am intrat in curtea din spate a Clubului Elevilor din Cisnadie si ni s-a descoperit atelierul de sculptura in toata splendoarea lui. Ce ciocanele, ce daltute, ce muzica clasica. HUSQVARNA RULLLLZZZZZZ!!! Trei rockeri si-o rockerita fiecare cu scula lui, hartaneau cu drujbele niste imensi busteni. Zic in gandul meu: “Brancusi tata, ce te-ai chinuit amaratule la Coloana Infinitului. Daca aveai drujba…” Dupa salutarile formale si schimburi de cuvinte printre miros de benzina arsa si latraturi de Grigore ne-am asezat pe o patura dupa ce am dat atacul la o livada de meri. Bune mere. N-am stat mult, pentru ca ne-am folosit de prilej sa facem cateva cadre cu artistii. Si cu Grigore. Pai cum, tocmai el sa lipseasca? Si ca sa vedeti ce se poate face cu o drujba buna si un caine alaturi va invit sa aruncati o privire pe blogul artistului Stefan Radu Cretu.


_DSC2628_ _DSC2643__DSC2636_ _DSC2668_AN

Wednesday, 13 January 2010

Tarii, cat mai mult carbune !!!

Mai dragilor, se mai intampla cateodata sa ai cate o zi de-aia in care toate iti merg de-a-ndoaselea si nimic nu iese cand trebuie. Plus ca trebuie sa fi si cu ochii in trei parti, ca l-am scos si pe ala mic prin curte sa fie langa mine ca pe acolo imi facusem ceva de lucru. Dar, pentru aia care nu cunosc problema, va spun eu. Ma, cand ai copil, ai grija si cere-i la medicul de familie sa-ti dea o reteta pentru stimulatoare neuro-cerebrale. Nu pentru copil, ci pentru tine, ca sa poti sa-i faci fata mental, ca oricum fizic nu ai nici o sansa, numa’ daca iti tragi in curte o teava de la Red Bull.

Dragilor, asa pati si eu. Tot cu un ochi la copil, cu un ochi la ciocanul cu care bateam cuie, ca, deh, trebuia sa ma uit si la ciocan ca daca ratam cuiu’ imi supradimensionam cateva degete, iar prieteni sa vina sa tina de cui cand bati tu cu ciocanu’ nu mai gasesti amu’ in aste vremuri. Asa ca, la un moment dat il pierdui din ochi, dar am zis sa gat de batut cuiu’ ca n-o fi bai. Am gatat de batut cuiu’, dar bai o fost. Ca ala mic, ce tot mesterea el sub sopru, facu ce facu si dibui sacu’ cu carbuni pe care il folosea tac’su la orgshopuri tip “Gratarescu”. Si cand l-am vazut cum arata, mi-a scapat ciocanu’ din mana, dar din reflex tot am reusit sa-l opresc inainte de a se zdrobi de pamant. Cu degetul mare de la piciorul drept. Sa urlu, sa injur, sa ma rostogolesc, sau toate la un loc? Speriam copilu’, nu puteam sa risc. Asa ca am strans tare din dinti si masele, cu ocazia asta mi-am inghitit si o plomba, iar dupa ce au trecut senzatiile alea neplacute m-a apucat rasu’. Mai frate, era murdar pruncul din crestet si pana in talpi, de parca acu iesi din mina. Ziceai ca a participat la vreun workshop literar cu Miron Cozma. Era canit de mangal peste tot, dar ochii ii luceau ca antracitul. El radea si era fericit. Ori, daca lui ii e bine, ca asta imi doresc, ce drept as avea eu sa zbier la el? Ii mai explic cu frumosu’, el zice ca pricepe si eu stiu ca-i asa, da’ apoi se face ca uita si o luam de la capat. E fiu-meu si-s mandru de el. Pai cine mai are asa fotomodel in curte? Si curat si murdar e al meu si e fotogenic rau de tot.


Doina Spataru-Minerul si Cerul

_DSC9262_an

Tuesday, 12 January 2010

Tristete

“Tristetea face misterul accesibil. Dar misterul tristetii este atat de inepuizabil si de bogat, incat tristetea nu inceteaza niciodata a fi enigmatica.” (Emil Cioran)

_DSC9177_

Movie Star

Asa e cu fotograful in Romania. Prost platit, umilit si asa mai departe. Asa ca, noi astia mai peticiti in coate mai apelam la vreun prieten, colega sa ne mai pozeze si noua din cand in cand. Noi cel putin avem oleaca de noroc. Il avem pe asta mic care e fotogenic bine si placut la culme de lucrat cu el si pe matusica lui Ruxandra care mai vine in vizita, in ultima vreme cam rar ce-i drept. O fi din cauza sedintelor foto?

 _DSC9131_ an