Oamenii din juru’ căsii… (1)

 

De obicei, când ies din casă pentru un motiv sau altul, car aparatul foto după mine. Prilej cu care mai fac un cadru. Am început să fotografiez aşa vecinii şi oamenii din jurul meu. Nu voi scrie despre ei, vă las doar să priviţi fotografiile.

Fotograf la 2 ani şi ceva… (2)

 

Am ieşit cu pruncul în oraş (că Sălişte e oraş), prin centrul satului (că aşa îi spune la centrul oraşului). Am fost niţel uimit când a solicitat să ia şi aparatul lui foto. Hopa, are maestrul inspiraţie. Şi a avut. A făcut câteva cadre. Le-am selectat pe cele două de mai jos, le-am îndreptat puţin. Crop nu prea a fost nevoie. Le-am aplicat doar nişte texturi. Photoshop încă nu vrea să înveţe, aşa că profită de tac’su încă. Nici workshop nu vrea să organizeze pe motiv că încă nu se poate face înţeles. Învaţă şi engleză, pentru orice eventualitate. Ştie să zică: “How do you do?” Doar că sună ceva de genul: “ha du du du…”. Are timp destul. Mai întâi expoziţii şi premii în ţară. Apoi atacăm vestul.

 

I-am făcut şi eu o fotografie, să-l vedeţi şi voi în exerciţiul funcţiunii. Să dea Cel de Sus să ne depăşească cât mai curând. Mânca-l-ar tata de artist.

De prin târg de la Sălişte… (2)

 

Şi uite aşe, s-o mai dus un târg. Mai slab ca ăla dinainte, da’ nu de frig, ci de zăpadă. Că de nu cernea aşe mărunt, poate mai ieşea lumea din casă. D’apăi, cine o vrut să iasă, tăt o ieşit. Şi bine o făcut. Pe la tarabe nu era nime’, dar la nea Grigore, că aflai cum îl cheamă, era lume puhoi. Nenea ăsta dacă era hangiu la răscruce de drumuri era miliardar acum. Că te-mbie c-o vorbă dulce de-ai mânca la el chiar de ai indigestie. Am trecut şi eu pe acolo, să dau bineţe, c-aşe-i fain. Mai cu seamă că săptămâna trecută m-o lăsat de i-am făcut nişte poze şi nici măcar nu i le-am adus să le vază. Da’-i om fain nea Grigore. Ca să nu fiu mai prejos decât lumea de acolo, îi cerui şi io o păreche de mici, pe care omu’ meu drag i-o luat fierbinţi şi rumeni de pe grătar şi i-o aşăzat numaidecât cu frunţîle în muştar să se răcorească o ţâră aplicându-le ca de obicei un scurt tratament de acupunctură cu două scobitori înfipte ştiţi voi unde. M-o alintat cum îi alintă pe tăţi clienţi: “Ce-ţi mai dau, îngeraş?” Auzi la el, îngeraş. Ha ha ha, păi mă şi imaginam zburând prin rai cu girofaru’ galben de gât şi cu o plăcuţă pe funduleţul meu rozaliu de îngeraş: “Gabarit depăşit!” Păi la peste suta de kile cât am adunat din copilărie şi până amu’, cred că Sfântu’ Petru nu m-ar lăsa să aterizez pe Poarta Raiului nici măcar în joacă.

Da’ s-o bucurat nea Grigore c-am venit iar. N-o vrut nici bani să-mi ieie pe micii ăia. Şi ce buni or fost. Fripţi exact cât trăbă. Crustă arămie pe dinafară, iar înlăuntrul lor pulsa viaţa, de puteai să iei şi probă de ADN. Ştie hangiul meu cum să-i facă.  Vin n-o vrut să-mi deie, că nu se încălzise cum trăbă. Dar o zis că imediat îi gata şi ăla. I-am mulţămit fain că m-o omenit şi am mai bătut târgul o ţâră să văz dac-o mai venit lume.  Apăreau încet încet. Dar parcă prea încet. Numa’ muşterii lu’ nea Grigore veneau încet şi lin după dâra de fum plăcut mirositor.

Pe nenea din figura alăturată l-am evitat în ultimul moment că i se dereglase ceva la urechile interne, de nu mai putea sta oblu pe picioare nici cu legea lu’ Newton în mână. Bag seamă că de la nişte alcoale începuse pământul a se învârti prea iute pentru el, că nu-şi mai găsea deloc ritmul şi paşii. S-o oprit la un moment dat să-şi adune forţele, apoi, cu un efort supraomenesc, dispăru în zăpadă. Noroc cu codu’ portocaliu, că era mai galben şi zapada o fost mică, de l-or găsit salvapieţarii iute. Da’ i-o zic că nu degera omu’. Că am văzt io de unde l-or rădicat, topise zăpada cu răsuflarea lui.

M-am întors la nea Grigore, că taman ce se încălzise vinu’. Măi, ce bine l-o potrivit cu mirodenii, că te ungea pe inimă. N-o vrut nici pe ăsta să-mi ieie banii, aşe că l-am beut iute. Nu de frică că mi-l ia înapoi, da’ îngheţasem o ţâră.  Nea Grigore are un ajutor de frunte, pe Oana, fătuca din figura alăturată. Tăt suflet bun. Păi dacă lucră numa’ cu îngeraşi…

Da’ am băgat de seamă că toţi îs îngeraşi pentru nea Grigore. Sau mă rog, unii pe cale să devină. La nenea ăsta, Simi îl cheamă, i-am făcut cinste cu un pahar de vin fiert, că îngheţase săracu ajutând pe unii la încărcat marfă şi ‘mulţămescu’ primit nu-i prea ţinea de cald. Nea Grigore, păstor de îngeraşi nu mi-o luat bani nici pentru paharul ăsta şi ca să nu se lase mai prejos, o dat încă un pahar de la dumisale. Fain om, v-am zis io.

Dragilor, am plecat cătră casă sătul şi mulţămit. Şi bine am făcut c-am plecat. Că dacă mă mai omenea nea Grigore cu nişte vin, cine ştie pe care poartă ateriza îngeraşu’ de mine. Şi o plăteam ca de nouă. Că eu de cad pe ceva, nici la REMAT nu mai primeşte. Aşe că stau acum la căldurică şi număr zilele până lunea ailaltă, ca să-i duc omului pozele şi să mai rad nişte mici din ăia fain făcuţi, de li se scurge viaţa pe la colţul gurii. Să-l întreb şi de-un abonament, că poate ies mai lesne. Hai năroc dragilor şi Dumnezău să vă-mbucure.

Junii din Mărginime

 

În fiecare an de 28 Decembrie, la Săliştea Sibiului are loc Întâlnirea Anuală a Junilor din Mărginimea Sibiului. Este o tradiţie veche dar mă bucur că nu a fost uitată, ci, dimpotrivă, calitatea artistică e în creştere. Mărginimea Sibiului cuprinde 18 localităţi:  Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura  Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana  Sibiului şi Jina. Limita de răsărit este satul Boiţa, aşezat pe malul drept al  Oltului, la intrarea în defileul cu acelaşi nume, iar limita de vest este  comuna Jina, având drept hotar râul Sebeş. Însă, mărgineni se mai întâlnesc şi prin alte părţi ale ţării. Plecând din această zonă, familii de oieri au întemeiat aşezări noi în judeţul Argeş sau Vâlcea. În Galeşul de Argeş întâlneşti mărgineni. Acelaşi port popular, aceleaşi tradiţii. De asemenea la Vaideeni, judeţul Vâlcea. Patrimoniul cultural al acestor locuri este imens. Din păcate, fără o mână de tineri mărgineni inimoşi, acest tezaur ar rămâne îngropat sau ar fi distrus din cauza nepăsării politicienilor sau a Ministerului Culturii, prea ocupat să promoveze kitsch-uri sau non-valori. Ministerul Turismului e ocupat cu altceva, dar nu cu turismul, aşa că tradiţiile şi obiceiurile vor fi păstrate şi de acum încolo tot de cei care le iubesc. De oamenii simpli. Vă las să priviţi frumuseţea costumelor populare şi a tinerilor pentru care acestea înseamnă trecut, prezent şi viitor.

 

 

In the summertime…

 

Dup-atâta frig şi ceaţă poate vine soarele. La frigul de afară, m-am gândit că nu v-ar strica şi una caldă, mai de vară. De fapt, şi noi de abia o aşteptăm, să ne dezgheţăm oasele puţin, că am început deja să mă simt ca Ljuba în permafrost. Mă simt ca veveriţul din Ice Age, alergând disperat după o ghindă, încercând să înfrunt vremea potrivnică. Se pare că şi încălzirea asta globală se lasă aşteptată sau nu are putere să facă faţă minciunilor care îngheaţă apele, cu polul frigului la Palatul Victoria. În Piaţa Mare din Sibiu, atracţia principală a verii este fântâna arteziană, unde copii şi tinerii se bălăcesc şi se răcoresc de arşiţă ca un stol de vrăbii. Noi ştim lecţia. Dacă mergem cu cel mic, obligatoriu avem la noi un schimb complet, plus ditamai prosopul. Când vezi bucuria copiilor şi joaca lor cu apa, nu te lasă inima să-i iei de acolo, sau să-i cerţi că s-au udat niţel. Doar e apă şi e udă. Mă rog, mai sunt specimene de părinţi care îşi lasă copiii în preajma apei iar apoi, dacă îşi găsesc pruncii uzi, le împart scatoalce. Ciudaţi părinţi. Dacă nu vrei să se ude, du-l în altă parte, nu la fântâna arteziană, sau ţine-l într-o cuşcă, aruncă-i grăunţe din când în când şi laudă-te la lume că ai copil cuminte. Noi pe-al nostru îl lăsăm să se joace la apă cum o vrea, iar dacă se udă fleaşcă, îl stoarcem uşor ca să nu lăsăm dâră după noi când mergem spre maşină unde-l schimbăm complet. De haine…, copilul rămâne acelaşi. Aşa că dragilor, suntem sătui de frig, abia aşteptăm vara, să stea copilul în curte la aer, să se joace cum o vrea el, de dimineaţa până seara. Să mergem la fântâna arteziană din Piaţa Mare şi să-l privim cu râde fericit când se aleargă cu apa. Şi cred că de anul ăsta îmi iau şi eu un rând de haine de schimb.