Workshop “Fotografie şi vorbe urâte”, ziua I
Măi drajilor, amu’… mi-e greu să încep a scrie câte ceva, da’ musai să forţez o ţâră inteligenţa, să trag şocu’ şi să încerc să mă stăpânesc mai abitir ca Mircea Geonă când s-o comportat aşe de matur la câştigarea alegerilor. Vinerea, a 19-a zi a lui Făurar sau Luna Lupilor cum se mai zice pe la noi, au început lucrările primului Workshop de “Fotografie şi vorbe urâte”, care o avut loc de desfăşurare la Săliştea Sibiului, Pensiunea “Nu Mă Uita” fiind cartierul general de adunare a haitei. Şi de dimineaţa a tăt venit lumea. La un moment dat eram atât de mulţi că nu mai încăpeam în curte. Dar era doar o iluzie optică provocată de ultimul grad din cele 47 prezente în beutura oficială a adunării, pozele realizate confirmând acest fapt indubitabil. Or venit: maestrul Horhhe şi a sa soaţă Mihaela, Gigi Belu, TOD, Rareş zis şi Pulbere, Silviu Hudini, Iulian Anghel şi soaţa dumisale, amândoi veniţi taman din capitală, şi David Postatny (fâş mic albastru) însoţit de părinţii lui, Adina şi Radu. Amu’, până ne-am obişnuit unii cu alţii, fiecare o purces spre diferite ocupaţiuni, fie sticlism, fie efecte speciale cu fum şi scântei penetrante de “Polare”, fie joacă cu aparatele foto şi obiectivele din dotare.
Atmosfera a fost caldă de la început, exceptând faptul că Horhhe început ziua cu “vorbele urâte” înaintea fotografiei din cauză că drumul de ţară care ducea la Headquarters era foarte denivelat şi plin de gropi cu dibăcie pitulate sub un ochi de apă, fapt care a provocat BMW-ului domniei sale nişte dureri viscerale acute. Prin efectele speciale realizate cu multă măiestrie de Rareş, ne trăiam şi noi primele ore împreună, ca o haită.
Cel mai tare s-o distrat domnucu’ din figurile de mai jos, Silviu Hudini. Un june care se luptă zilnic cu destinul potrivnic şi îi mai şi reuşeşte deşi doftorii nu i-or dat pre’ multe şanse, după cum îi arătarea prin poze. Noi îi dorim sănătate multă şi incomensurabilă. Poate îi trece, poate nu, dară nu-i bai, că n-o fi singuru’.
Badea Pulbere are şi el o manie. Dacă zăreşte foc, începe a pune tăt felu’ de obiecte inflamabile pe el şi îl înteţeşte până îi creşte flacăra de un metru, ca apoi să zâmbească satisfăcut şi să-şi admire opera în linişte. Noi i-am zis mereu că exagerează cu efectele astea, că nu-i timpu’ şi nici locaţia potrivită, dar omu’ e încăpăţânat, că el ştie mai bine…
Supărat că nici de astă dată nu i-o vorbit nime’ din foc, Rareş s-o aşezat liniştit într-un colţ, aşteptând să-i treacă. Voia bună o continuat, iar eu am oprit Nikonu’ pentru a mă alătura haitei, în ritualurile animalice care or urmat. Două minute mai târziu, l-o deschis Horhhe, dar ce-o urmat vedeţi poate în altă zi pe blogul lui.
12 comments:
Trebuie musai specificat cum in prima seara domn` parinte avu` un dialog mai hotaritor cu o donshoara, Tequila pe numele lu` dinsa, dupa care avind o revelatie de la acool, lamuie si sare se duse omu de unu singur in pustnicie, pardon, bucatarie, unde intra intr-o transa sora cu betia.A predicat omu` acolo vre-o doua ceasuri, in rugaciune adinca cu capu pe masa, bolborosind intr-o ebraica greu de transpus in grade.Binenteles, transa se dezinstala automat la aparitia nevestesii (Adina) in chilia de rugaciune.
Doamne tare ma bucur ca v-am descoperit! Imi descretiti fruntea, imi bucurati ochii, imi mangaiati neuronii si ii faceti sa se miste bine de tot. Va multumesc ca ati impartasit ceva atat de frumos cu noi.
Pentru a nu induce in eroare cititorii, trebuie precizat ca, fiind solicitat la o slujba de exorcizare in seara cu pricina, profitand de un moment de neatentie din partea mea, un duh malefic, de origine sudamericana, posibil Chupacabra, s-a salasluit in trupul meu. Ca sa nu pun in pericol si celelalte persoane, a trebuit sa ma retrag in pustietate, unde am luptat cu el aproape 2 ore. De invins, am invins cand au venit ajutoarele, adica sotia si fiul meu :)
@Sinziana, noi ne bucuram ca v-am descoperit si ne bucuram ca iti face placere sa citesti ce scriem ;)
:) niste nebuni!
Doamnelor şi Domnilor! (dacă vă mai pot spune aşa după ce am văzut un crîmpei din apucăturile voastre demonice).
Trebuie să vă informez cu privire la adînca mea invidie faţă de modul exemplar, demn de urmat, în care aţi abordat demersul academic al domnului Grădinaru.
Urmărind firul epic al fotoreportajului prezentat aş trage următoarele concluzii:
1. Aţi încropit la locul faptei un mic iad românesc. Românesc pentru că de la rom ne tragem.
2. Domnul Pulbere juca rolul lui Aghiuţă Dorel, căznindu-se să facă un focuştean cu scopuri drăceşti, în timp ce tartorii mai bătrîni se hăhăiau în decor de osînda tînărului artist.
3. Lemnele ardeau, băuturile se consumau, gurile nu mai pridideau cu rîsul şi băutul, minţile se formolizau şi mare pagubă se pregătea la curtea boierului.
4. Înţeleg că prima zi a avut program liber ales, adică fiecare îşi putea alege beutura din care să se facă musai rangă.
5. Nu găsesc cuvintele potrivite să vă declar destul că abia acum, văzînd şi înţelegînd cum aţi procedat, îmi simt lipsa din decorul etilist.
Bravos, naţiune! Sunt mîndru de voi.
Betivane...o sa te pomeneasca popa o viatza pt tequila facuta cadou de tine noua.. :))
Stie el de ce.. :)))))
Părinte, să îţi fie de bine. Adicătelea să nu îţi fie de rău! Zama de viermi mexicană era calculată fie pentru o duzină de uorcşopişti care vor să înveţe di toate, fie pentru unul singur ca matale, care să vrea să uite di toate sau măcar de o duzină de brubleme pentru 2 ore.
Aveai respectul meu, iar acum m-ai copleşit definitiv: Eşti mare, domnule!
Trăiască parangheliile şi oamenii de bine!
Faine pozele afumate, parcă iese din monitor mirosul cefei şi al câtnatului de pleşcoi
aoleu! 'zamă de viermi mexicană' îi zicea?! credeam că îi zice tequilla, dar cred că n-am cetit io bine intrstrucţiunile de pe etichetă ...
şi eu care mă mândream că l-am băgat pe părinte sub masă. cu mult ajutor din partea lui Dîră zis Silviu :)))))
:)) hop si eu ..acum am coborat de pe pilon..
o fo fain ..foarte fain.. vreau sa fiu un recidivist :D
al vostru ...Dira :)):)) zis Silviu
Excelente cadre. Redau foarte bine atmosfera.
Felicitari ...foarte fain
Pensiunea ”Nu ma uita” a fost casa noastra, iar dupa moartea tatalui meu a fost vanduta actualilor proprietari.Tatal meu totdeauna si-a dorit ca acea casa si curte sa fie locul meu de vacanta si nebunii....am vazut intamplator pozele si mi-am adus aminte de clipe frumoase.
Post a Comment