Dup-atâta frig şi ceaţă poate vine soarele. La frigul de afară, m-am gândit că nu v-ar strica şi una caldă, mai de vară. De fapt, şi noi de abia o aşteptăm, să ne dezgheţăm oasele puţin, că am început deja să mă simt ca Ljuba în permafrost. Mă simt ca veveriţul din Ice Age, alergând disperat după o ghindă, încercând să înfrunt vremea potrivnică. Se pare că şi încălzirea asta globală se lasă aşteptată sau nu are putere să facă faţă minciunilor care îngheaţă apele, cu polul frigului la Palatul Victoria. În Piaţa Mare din Sibiu, atracţia principală a verii este fântâna arteziană, unde copii şi tinerii se bălăcesc şi se răcoresc de arşiţă ca un stol de vrăbii. Noi ştim lecţia. Dacă mergem cu cel mic, obligatoriu avem la noi un schimb complet, plus ditamai prosopul. Când vezi bucuria copiilor şi joaca lor cu apa, nu te lasă inima să-i iei de acolo, sau să-i cerţi că s-au udat niţel. Doar e apă şi e udă. Mă rog, mai sunt specimene de părinţi care îşi lasă copiii în preajma apei iar apoi, dacă îşi găsesc pruncii uzi, le împart scatoalce. Ciudaţi părinţi. Dacă nu vrei să se ude, du-l în altă parte, nu la fântâna arteziană, sau ţine-l într-o cuşcă, aruncă-i grăunţe din când în când şi laudă-te la lume că ai copil cuminte. Noi pe-al nostru îl lăsăm să se joace la apă cum o vrea, iar dacă se udă fleaşcă, îl stoarcem uşor ca să nu lăsăm dâră după noi când mergem spre maşină unde-l schimbăm complet. De haine…, copilul rămâne acelaşi. Aşa că dragilor, suntem sătui de frig, abia aşteptăm vara, să stea copilul în curte la aer, să se joace cum o vrea el, de dimineaţa până seara. Să mergem la fântâna arteziană din Piaţa Mare şi să-l privim cu râde fericit când se aleargă cu apa. Şi cred că de anul ăsta îmi iau şi eu un rând de haine de schimb.
9 comments:
Ce bine-i sa fii copchil!
Dar nu in Buc. De ce draq aici nu să poati, nu știu! Și cică-i capitala curului calului!
Place poveștirea de sâmbătă, de încălzire!
Și-mi veni o pohtă de bălăcealăăăăă, în căldură, așaaaa, acolo pe piatra aia cubică, să țâșnească apa din ..... :)
Foarte faină piaţa din Sibiu cu fântâna arteziană.
Am fost si eu vara ce a trecut cu fetiţa mea şi s-a jucat cu apa, am surprins şi câteva instantanee.
O să revin in oraşul asta!
foarte tari...copiii sunt senzationali, ai surprins niste expresii foarte bune. bv
Pline de viata. A doua este excelenta.
Frumos! Face bine intradevar pe frigul asta si in prezenta iernii care nu mai pleaca...
thanks, but i feel insufficiency ;) i hope that boys let me in next week :)
Veri biutiful :D
Aveţi un copil de-ţi vine să-l iei acasă.
faine man.
superbe! Atat de calde si vesele....
Sper sa reusiti sa organizati acea expozitie!
Post a Comment