Geneza

Mda, trebuie sa spun cum s-a nascut piticul fotografic…

Asta vara, prin Cetatea Rasnov, lalaiam si noi pe la un targ mestesugaresc, incercand sa vindem ceva mestesugit de noi pentru a mai face un ban. Prin Cetate, tot felul de oameni. Mi-a atras atentia in mod special un anume specimen. Semnalmente: gabarit depasit cu proeminenta burtoasa de grad III, ceafa in straturi, “treling” si “adidasi” Puma, mobil cu MP3 player din care racnea incarcerat un pui de Nicolae Guta si un ditamai lantu’ de tip auriu care spanzura spre burta, incercand in balanganitu’ lui sa sufoce un Canon 40D cu obiectiv de kit. M-au apucat pandaliile. De mult ne doream si noi un aparat foto mai acatari, desi Cybershotul nostru si-a facut din plin datoria prin concedii si alte iesiri, dar simteam ca ar fi momentul sa trecem la un nivel superior. Asa ca, cuprins de mila si compasiune pentru bietul Canon, mi-am promis mie si sapunelului: “Lasa, ca ne luam si noi un DSLR si o sa avem grija de el, nu?”

Cu acest gand am ajuns acasa si am pornit sa rascolesc web-ul in cautarea unor noutati, sfaturi despre fotografie. Am ramas surprins sa vad cat de evoluat e domeniul si cate se pot face cu o fotografie. Dintre zeci de forumuri si sute de forumisti, mi-a atras atentia, printre alti cativa, un individ pe nick-ul sau “horhhe” alias George Gradinaru. Mi-a placut de la inceput atitudinea lui directa, sarcastica uneori, ironica de cele mai multe ori, dar ce-l mai mult mi-a placut munca lui. L-am contactat, am povestit, ne-am intalnit apoi in Brasov. Mi-a aratat atunci un DSLR: Pentax K20D si i-a facut si fiului meu niste fotografii pe care mi le-a trimis ulterior. Iata una dintre ele:

fotografie de George Gradinaru

M-au cucerit, apoi m-am hotarat: vreau si eu. Am inceput sa ma documentez mai serios si din pacate, am ajuns la concluzia ca un Pentax K20D nu m-ar ajuta foarte mult in conditii de slaba iluminare, evenimente, etc. Mi-a parut rau ca a trebuit sa renunt la gandul de a cumpara acea bijuterie insa trebuia sa scoata si niste bani, asa ca am inceput sa sap prin curtea lui Canon (dupa spusele altora, se preta cel mai bine la evenimente). Nu ma impacam eu foarte bine cu ideea de a avea un Canon. Nu stiu de ce. Ma si vedeam ca pe manelistul ala, mai ales ca ceva burtica am si eu. Dar, no, asta e. Ma tenta totusi un full-frame. Ca, deh, si sarac si prost si cu pretentii. Neavand bani suficienti sa investesc dintr-un foc, am ales posibilitatea leasing-ului. Pe ultima suta de metri, cineva ma atentioneaza: “vezi de un D700”. Am vazut. Mi-a placut pe loc si mi l-am dorit. L-am luat. Si cu ceva obiective: 24-70/2.8 si un 50/1.4. Si un blitz SB900. Acum, eram pregatiti de atac. Mai trebuia sa invatam si cum sa atacam.

Acele sfaturi primite de la George/horhhe despre tehnica si prelucrare au fost pentru mine mana cereasca fiind la inceput de drum. Sigur, nu a fost singurul meu “sfatuitor”. Am primit multe sfaturi bine intentionate, insa le-am urmat pe cele care se potriveau cu piticii mei. Eh, si ce a iesit apoi….