Brotherhood of the Wolves – Behind the Enemy Lines (2)

Workshop “Fotografie şi vorbe urâte”, ziua II (partea 3)

 

Şi am plecat dragilor din Poiana Soarelui către alţi coclauri, luându-l cu noi pe uberînsetatul Baron von Pippinstrasse. Remorca ne zdruncina tot mai tare, iar drumul era greu de suportat din cauza foamei, dar mai ales a setei. Lumea gândea pierdută la grătarele aromate ce ne aşteptau la Headquarters şi la berea rece ce dispăru în gaura neagră ce ţinea baronului loc de burdihan.

Şi cum zăceam noi aşe, un gând diabolic parcă încolţi în mintea lui Horhhe şi de bucurie îşi trăzni una peste caşchetă. M-a întrebat dacă nu ştiu o scurtătură de întoarcere. I-am răspuns sincer că ar exîsta una, da’ e o ţâră mai lungă decât am mers până acu’. O zis că nu-i bai, că poate mai rezistăm, iar în cel mai rău caz eu să-l ţin de vorbă pe Rareş iar el îi fură covrigeii pitulaţi în haină. Iar de sete ori topim zăpadă ori îl distilăm pe Pippinstrasse.

Frumuseţea meleagurilor ne-o mai ostoit amarul din gură şi din suflet. Trecut-am de Şipotul Moşului, un izvoraş rece şi limpede ce nu seacă niciodată, şi ne pomenirăm lângă o stână părăsită.

Badea Rareş, fan al emisiunilor de pe Discovery, porni să exploreze locul, căutând mărunţişuri ce pot fi de folos în situaţii de criză. Şi o găst. O găst un ditamai cartuşu’ de vânătoare, bag samă pentru mistreţi. Cunoscând plăcerea lui de a arunca lucruri pe foc, mă trecu brusc un fior pe şira spinării şi m-am rugat să fie cartuşu’ gol, să nu-i treacă ceva prin cap nebunului şi apoi şi nouă, dacă o exploda. Norocu’ nost’ c-o fost gol.

Aşe că, simţindu-ne în siguranţă deplină, am intrat cu tăţii înăuntru şi am profitat în cel mai pur mod artistic de Mihaela, soţia lui Horhhe, şi am făcut nişte poze cu stare.

Mulţămiţi de ceea ce aveam pe aparatele de fotare, ne suirăm din nou în remorcuţa noastră dragă, care se mula perfect amu pe dosurile noastre, şi pornirăm mai departe, dar numa’ după ce l-am recuperat pe diliul de baron, care se suise taman în podu’ stânii. Sus am ajuns cu greu, omătu’ viscolit fiindu-i potrivnic tractorului. Aşe că, ne dădurăm jos şi după manevrele iscusite ale lui Petre, combinate cu forţa de Jedi a lu’ Horhhe care ridica în aer cu o mână şi remorca şi pe sine, plus izbiturile cu avânt ale părintelui în încercarea de a repune remorca pe drum, au dus la prima soluţionare cu succes a unei crize în România.

Mărinimos, badea Rareş ne-o servit cu covrigei, da’ numa’ după ce şi-o umplut el gura. Măiastrul şofer Petrică, văzându-se scăpat de necaz, numa’ ce-o scos de sub bord o glajă cu vin de “mai toarnă” şi ne-o răcorit pe tăţi, inclusiv pe baron care începuse să-şi revie.

… va urma…