De prin târg de la Sălişte…

 

Lunea, cum îi obiceiu’, am plecat cătă târg, doar doar voi putea face vro’ câteva fotografii mai acătării. La jumatea lui 9 (adică 8.30), târgul era aproape pustiu. De abia începea lumea să vie, să-şi puie tarabele. Frig al naibii, fulguia molcolm, dară pe malul râului trăgea un zug de-ţi muta fălcile. Amu, să fim cinstiţi, fălcile ţi se mutau şi dacă treceai pe lângă domnu’ din figura alăturată, că involuntar şi făr’ să vrei, când te învăluiau miroasele de la mici şi-ţi intrau prin tăte găurile aflate în contact direct cu aerul, începeai a da din fălci ca bezmeticu’ şi salivai mai ceva decât maidanezii lu’ Pavlov. S-o ziceam p’aia dreaptă, cu respectivul domn începe şi se gată târgu’.

 

Are în jurul lui mai mulţi binecredincioşi decât domn’ părinte la liturghie, unii cu poftă de mâncare, alţii cu poftă de aghiazmă. Că spre deosebire de domn’ părinte, domnu’ nost’ te serveşte cu porţie întreagă, nu cu linguriţa aia mică şi nici nu te şterge pe bot, lăsându-ţi libertatea de a te linge pe buze. Adaptat la cerinţele Uniunii Europene şi la evoluţia pieţei libere, găseşti aici şi proteine şi lichide, ca să meargă mai bine îmbucătura la vale. Atâta lume se adunase aici, era şi cald, mirosea şi bine, parcă era şedinţă de aerosoli la Ocna Sibiului. De la depărtare cred că aduceam cu spirala energetică a lu’ Bivolaru, doar că din a noastră ieşea fum.

Mă gândeam io aşe,… dacă ar schimba meniu’ ăla la biserică şi dacă pe lângă bucata aia de prescură ar da preasfinţilă şi un mic cu o ţâră (o ţâră=puţin n.a.) de muştar şi dacă ar schimba în trăznet linguriţa aia cu un polonic batăr (batăr=măcar n.a.), să vezi minuni atunci de reîntoarcere la credinţă. Şi dacă modifică niţel şi tămâia să miroasă a pastramă, să vedeţi atunci lacrimi de pocăinţă pe obrajii oamenilor. Râdem noi, dară câte vezi prin târg, te ia cu uscăciune aşe pe suflet şi simţi cum vine din piept o usturime şi-ţi dau lacrimile. Un bătrân s-o lăsat ispitit de miroasele de pe grătar şi o venit şi el să comande. O vrut numa’ un mic. O zis: “Dai şi numa’ unu? Că-l plătescu!” şi domnu’ nost’ o răspuns: “Sigur, unchieşule, că doar nu-i angro!”. Simpatic domnu’. Ş-apăi o luat de pe grătar cel mai mare dintre mici, l-o aşezat pe-o tăviţă de carton, l-o stilizat niţel cu un strop de muştar, i-o-nfipt două scobitori în partea dorsală, i-o pus o buca’ de pită lângă să nu-i fie urât şi cu grijă mare l-o servit pe unchieşul nost’. Ce-i sclipeau ochii bătrânului şi tremura mâna când o luat tăviţa, dar nu s-o grăbit, s-o aşezat liniştit într-o latură şi o mâncat încet, bătrâneşte, cu grijă să nu se risipească nimica.

Alţi pofticioşi, poate cu buget limitat de nevastă pentru morcovi şi cartofi, trăgeau numai cu ochiu’ la grătar şi fornăiau când vreun crâmpei de fum le gâdila nările.

Tineretul, mândria ţării, fără griji majore, înfulecau o duzină de mici fierbinţi care şedeau spăriaţi pe masă privind la dantura junelui din figura alăturată, ghicindu-şi înfiorătorul sfârşit.

Cred că al nost’ Hannibal Lecter are cam un metru jumate în înălţime şi e foarte paşnic. Nu-i cunosc istoria, dar e posibil să fi avut o viaţă fascinantă, demnă de un roman. Asemănarea lui cu Sir Anthony Hopkins (vezi ultima fotografie) când o jucat pe răul ăla în trilogia cu behăitorii muţi a făcut din el un subiect pe care-l fotografiez cu plăcere ori de câte ori îl văd.

“Am dom’le curele şi de piele, pe încercate şi alese…” Dar se pare nu l-a convins pe domnu’ încotoşmănit cu “Alain Delon” –u’ care deşi s-o uitat cinşpe minute la curele, pipăindu-le din vârf şi pân’ la cataramă, nu s-o declarat mulţămit, preferând poate un Cartier sau, de ce nu, un Vuitton. Că rimează cu Alain Delon.

Cam ăsta e târgul săptămânal al Săliştii. Uneori mai gol, alteori prea aglomerat, însă am un lucru de menţionat. Ca să montezi ditamai taraba şi să aranjezi marfa pe ea îţi ia cel puţin un ceas. Ca să strângi totul, cam tot pe atât. Şi totuşi, sunt oameni care fac lucrul ăsta zilnic la târguri, doar pentru 3-4 ceasuri de aşteptat şi îmbiat clienţi. Şi pe frigul ăsta… No, ş-apă’ ce-i? Aşe-i la ţară. Marketing, indubitabil.