Spiriduşul şi iarna…

 

Nu mă aşteptam să-l întâlnesc prin livada din spatele casei. Din câte ştiam eu, spiriduşii hibernează toată iarna în căsuţe mici şi călduroase, acoperite cu un strat gros de muşchi şi frunze. Se pare însă că era o problemă serioasă dacă  micuţul şi-a întrerupt siesta pentru a bate atâta amar de drum. Căci coborâse taman din Pădurea Foşnitoare, de pe Muntele Verde. Venea cu paşi mari, apăsaţi şi cu privirea în pământ. Era obosit.

 

S-a oprit lângă un prun, s-a uitat spre el şi a întrebat: “Tu plângeai?”. Copăcelul îşi mişcă uşor ramurile.

 

“Gata, nu mai plânge. Am venit.” Şi spunând acestea, îmbrăţişă cu drag micul prun.

“Ei, lasă, fi liniştit. Ştiu că ţi-e frig, dar iarna pleacă în curând, o să vezi. Vine ea, primăvara, cât ai clipi… Ştiu că ţi-e dor de copii, de mieluşei… de flori şi păsări… Puţină răbdare şi vor sosi toate. Da, mai rezistă puţin şi în curând te vei îmbrăca în flori, iar păsărelele vesele se vor juca printre ramuri. Mieluşeii şi copiii vor alerga în jurul tău şi se vor odihni apoi la umbra ta. Încă puţin mai trebuie să aştepţi. Bine?”

 

Şi ca să întărească cele spuse, spiriduşul îi dărui copăcelului un pupic plin de căldură. “Uite, să-ţi ajungă până la primăvară…” şi îl îmbrăţişă din nou. “La primăvară, vin iar în vizită, aşa că să nu mai plângi. Încearcă să tragi un pui de somn, cum voi face şi eu când ajung la căsuţa mea din Pădurea Foşnitoare. Va trece timpul mai repede.”

 

“Uite încă un pupic. Să fie doi, să-ţi ţină de urât. Promiţi să nu mai plângi?… Bine, atunci eu plec că am drum lung de făcut şi se întunecă în curând… Dacă mai ai nevoie de mine, trimite iarăşi un piţigoi să îmi dea de veste. Am plecat, ai grijă de tine.”

 

Şi micuţul se aşternu din nou la drum. Nu era vreme de pierdut, se înnopta curând, iar în Pădurea Foşnitoare se face tare frig, iar el trebuia să adune şi vreascuri ca să-şi înteţească focul în vatră.

 

De abia pornise voiniceşte la drum, când deodată se opri brusc, se întoarse spre mine şi îmi făcu un semn cu mâna. Am rămas pironit locului. Era prima oară când mă saluta un spiriduş.

Din aceeaşi serie mai puteţi vedea:  Pădurea şi spiriduşul… (1) şi Pădurea şi spiriduşul… (2)