Wednesday, 10 March 2010

Muzică şi speranţă…

 


Pe data de 1 Martie 2010, în Sala Mare a Atheneului Român din Bucureşti, a avut loc un concert caritabil susţinut de Camerata Regală, aflată sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României. Fondurile obţinute prin acest concert vor fi direcţionate către Fundaţia Şansă pentru Şansă care va desfăşura proiectul “Vise de Ghiocei” menit să înfiinţeze prima grădiniţă oncologică din România. Programul a cuprins lucrări de J. Turina, I. Albeniz, J. Brahms, P. I. Ceaikovski, P. Masscagni, A. Dvorak, J. Strauss, G. Bizet, L. Boccherini şi A. Borodin.

_DSC9936

”Am primit cu mare speranţă şi cu încredere vestea fondării orchestrei şi propunerea de a-i acorda înaltul patronaj. Faptul că, în acest moment confuz şi descurajant al vieţii publice româneşti, tânăra generaţie dă o discretă, dar fermă, lecţie de profesionalism, altruism, sens al istoriei şi înalt simţ moral este binefăcător. Talentul si pasiunea lor înfocată pentru muzică într-o Românie demnă este o bună carte de vizită pentru anul 2010.”  Alteţa Sa Regală Principele Radu al României

_DSC9949_ copy _DSC9983_DSC0013_

Au fost mulţi invitaţi de seamă, unii au venit, alţii nu. Motivele? Diverse. Le mulţumim pe această cale tuturor celor care au venit şi au contribuit la strângerea de fonduri: Elena Gheorghe, Florin Grozea (Hi-Q), Dani Oţil, Răzvan Simion, Daniela Crudu, Evian Kado, Daniela Săvuică şi nu în ultimul rând Prinţesa Brianna Caradja. Cu siguranţă am omis pe cineva, însă cunoştinţele noastre despre viaţa mondenă a capitalei sunt limitate. Vi i-am enumerat pe cei pe care i-am recunoscut. Ţin să mulţumesc mai ales oamenilor care au ţinut să fie aproape de acest eveniment şi de copiii bolnavi.

_DSC0009_ _DSC0024_ _DSC0117_ _DSC0130_ _DSC9939 _DSC9942 _DSC9944 _DSC9964 _DSC9965_

Nu pot însă trece cu vederea faptul că românilor le pasă mai mult de copiii altora. Aşadar, pentru Haiti, la eveniment caritabil din Bucureşti s-au strâns aproximativ 450.000 de euro. Iar suma strânsă pentru copiii bolnavi de cancer şi leucemie din România la acest eveniment “Muzică şi speranţă”  e prea mică pentru a fi amintită aici. Oricum, nu cred depăşeşte o pensie specială. Sperăm totuşi la o implicare mai mare a românilor la următoarele evenimente organizate în acest scop.

Cu toate acestea însă, concertul a fost superb, tinerii muzicieni ai Cameratei Regale fiind la înălţime şi oferindu-ne un cadou al măiestriei şi virtuozităţii lor.

_DSF3367_DSC9994 _DSC0004_ _DSC0011_ _DSC0038_ _DSC0042_ _DSC0044_ _DSC0052_ _DSC0056_ _DSC0058_ _DSC0062_ _DSC0065_ _DSC0077_ _DSC0020_ _DSC0079_ _DSC0084_ _DSC0102__DSC0105_

Tuesday, 9 March 2010

Prima carte despre numere…

 


 

Acum ceva timp am avut o surpriză plăcută, venită din partea Editurii Cartea Copiilor. Se pare că pruncul nostru, David, marele artist fotograf, a cucerit inima domnişoarei Diana Bucuroiu, de la Departamentul de Relaţii Publice şi Promovare al sus amintitei edituri, fapt pentru care a primit cadou o carte: Prima mea carte despre numere. Mulţumim pe această cale Dianei şi tuturor celor de la editură, asigurându-i că fac o treabă excelentă prin promovarea unor cărţi foarte bune pentru copii, ale unor autori celebri, iar preţurile sunt mai mult decât reconfortante având în vedere ce se găseşte acum pe piaţă. Aşa că, mai deunăzi, înarmaţi cu aparatul foto, am încercat să-l surprindem pe David răsfoind cartea cu pricina şi repetându-şi conştiincios lecţiile de “numărat”.

_DSC0144_ _DSC0143__DSC0152_

Vrem să laudăm puţin şi cartea. E foarte bine gândită, iar imaginile simple pe fond alb sunt ideale pentru copii. Este de evitat prezentarea de imagini aglomerate si colorate excesiv copiilor mici. De aceea ne-am bucurat pentru această cărţulie, iar pruncul se pare că ne împărtăşeşte această bucurie.

_DSC0162__DSC0167_ 

S-a decis pe la jumătatea cărţii să ia o pauză, nu de alta, dar nici Roma nu a fost construită într-o zi. Tot ce putem să vă spunem, e faptul că David a început să numere până la cinci, dar şi mai important, să conştientizeze cifrele şi cantităţile ce revin fiecăreia.

_DSC0185_ _DSC0189_

Cum orice studiu intensiv provoacă oboseală, David a adormit la un moment dat cu cărticica lui în braţe aducându-ne, fără să vrea, aminte de îndemnurile mamelor care ne spuneau în timp ce învăţam: “Să visezi cartea asta!”

_DSC0177_

Ca încheiere, ţinem să vă recomandăm cu căldură această editură şi publicaţiile lor pentru copii, întrucât aceste cărţi nu sunt nici de azi, nici de ieri, sunt cărţi care au făcut istorie, sunt cărţi celebre, bine gândite şi realizate, aduse acum şi în România de Editura Cartea Copiilor. Le mulţumim şi îi asigurăm că vom mai solicita cărţi de la ei pentru pruncul nostru.

Brotherhood of the Wolves – Der Wolfsschanze

 


 

Şi uite aşa ne-0 prins întunericu’ în jurul focului la Headquarters după ce ne-am ghiftuit cu juma’ de porc, 5 pui şi o păşune de ciuperci la grătar peste care, în spiritul workshopului de fotografie, am trântit nişte layere de brânză de burduf, vinuri aromate cu ierburi, canicule de 47 de grade şi răcoritoare blonde înspumate.

_DSC9557_

Aşa că la un moment dat, lumina se curba, imaginea se deforma, iar lumea se uita în obiectiv ca broasca-n ţeavă, încercând să reziste după lunga drumeţie în remorca tractorului. Deşi ne dureau părţile dorsale, cu toţii am promis solemn în jurul focului că vom repeta figura cât de curând.

_DSC9602_ _DSC9603_ _DSC9607_ _DSC9613_ _DSC9614_ _DSC9616_

Măi dragilor, încet încet am căzut cu toţi la datorie, din cauza oboselii mai ales, singurul care nu-şi epuizase energiile era Dâră von Pippinstrasse (alias Silviu Hudini) care căuta sticle şi la doişpe noapte, iar noi ne rugam să n-o găsească pe aia cu Carbetox, că începusem să ne obişnuim cu el. Asta a fost ziua a 2-a a workshopului “Fotografie şi vorbe urâte” organizat de Horhhe. Ziua următoare urmat o nouă aventură, dar mai aveţi puţină răbdare…

 

Din aceeaşi serie:

1. Brotherhood of the Wolves – The Gathering

2. Brotherhood of the Wolves – Behind the Enemy Lines

3. Brotherhood of the Wolves – Das Abenteuer des Baron Dâră von Pippinstrasse (1)

4. Brotherhood of the Wolves – Behind the Enemy Lines (2)

5. Brotherhood of the Wolves – Das Abenteuer des Baron Dâră von Pippinstrasse (2)

6. Brotherhood of the Wolves – Back to Home

Monday, 8 March 2010

Brotherhood of the Wolves – Back to Home

Workshop “Fotografie şi vorbe urâte”, ziua II (partea 5)

 


Şi ui’ aşe, bucuroşi că totu’ s-o gătat cu bine, că nu avem răniţi, că am ajuns la capătul drumeţiei că mai sus de atât nu puteam mere, am pornit zâmbitori mai departe, cătră casă, pe o scurtătură de care-i spusesem io lui Horhhe mai devreme. Cum mâncarea se apropia de gurile noastre atrofiate din cauza lipsei de hrană şi ţuguiate din cauza sticlelor, devenisem dintr-o dată veseli şi parcă ne băgase careva un Duracell te miri pe unde, că simţeam tăţi o energie incomensurabilă, ceva fantastic.

_DSC9402_ _DSC9404_

Cum veneam noi aşe uşor printre munţi, iar soarele nu mai prididea cu ascunsul după copaci, ne cam luă cu răcoare şi îngheţ. Pentru a fi siguri că aventura noastră va fi cunoscută de dragii noştri cititori şi cum tractoru’, fie el şi Lamborghini original, nu era dotat cu o cutie neagră, Horhhe a făcut repede rost de una cu capac portocaliu, da’ numa’ după ce-o golit-o badea Rareş de tăt ce însemna proteină. Având imortalitatea asigurată astfel, am pornit tăcuţi mai departe.

_DSC9405_ _DSC9406_

Când nu mai aveam nici o speranţă, minune mare se întâmplă la margine de drum. Am dat peste un popas cu foc, cu locuri de hodină şi pipat. Până să oprească Petre tractorul, noi eram deja în jurul focului iar badea Rareş îl revigoră cu iscusinţa-i binecunoscută.

_DSC9409_

Fiind omul surprizelor plăcute în acea zi, Petre scoase din barul special amenajat sub bordul tractorului, o juma’ de litră de licoare de culoarea mierii. Ne-am gândit noi la început, ce dracu’ să facem numa’ cu juma’ de litră, mai ales că baronu’ se trezise iară, se credea de-al nostru şi-şi cerea porţia.

_DSC9412_

Doar că, surpriză, licoarea trecea de 55 de grade bahice, lucru demonstrat ştiinţific de Horhhe, care, după ce luă un gât începuse să-şi mărească considerabil priza de aer şi să pompeze cu piciorul drept pentru a face faţă caniculei. Făcea săracu’ ca kukta când fierbe mai cu spor.

_DSC9413_

După ce am servit cu tăţii din agentul termic, iar badea Rareş ne-o crescut confortul aruncând pe foc şi ultimele resurse răşinoase găsite la popas, ne-am suit în remorcă şi agitaţi ca iepuraşii Duracell, am pornit cătră casă, fiind acum siguri că vom supravieţui.

_DSC9414_

Horhhe şi draga lui soţie, în tandră îmbrăţişare mă priveau cu ochii mari şi duşi. M-o cam înfiorat căutătura lor şi bag samă, dacă se uitau toţi la mine în felul ăst’, dat fiind şi fizicul meu tip jambon, nu mai ajungeam întreg acasă.

_DSC9456_ _DSC9480_

Noroc cu Dâră von Pippinstrasse că l-a apucat melancolia lagărelor natale şi s-o pus pe cântat, că cine ştie prin ce măsele zăceam acu’. Pe loc o încropit un duet cu Horhhe şi cu Mihaela pe post de background vocals. Şi uite aşa, cu ansamblu’ “Petru şi Pavel” s-o scurtat drumul şi cântecul lor răsuna dintre munţi, prin păduri, speriind vânatu’ şi împingând la sinucidere tăte speciile rare şi ocrotite de lege.

_DSC9492_ _DSC9497_ _DSC9514_ _DSC9511__DSC9543_

Taman când începuse Horhhe cu obiceiurile de iarnă tip Pluguşor, iar Mihaela se feri să n-o lovească sorcova imaginară mânuită ritmic de soţ, ne pomenirăm la intrare în Sălişte. Ajunserăm acasă. Aventura s-o gătat, am ajuns la civilizaţie. Şi bineînţeles, la grătarele de la Headquarters, că-l sunasem din timp de domn’ ghinărar Pompiliu să încingă bine jaru’ că amu ajungem.

_DSC9547_

Dragilor, asta fu aventura celor din Frăţia Lupilor, cu care o să vă mai întâlniţi voi, că nu se-mprăştie haita aşe uşor. Doar ce ne-am adunat. Baronu’ e de-al nost’ amu, i-am dat un rând de haine contemporane, ca să nu sperie babele din sat cu uniforma lui de neamţ. L-am şi botezat ca român, i-am zis Silviu, de la Sylva (latină) = pădure, că acolo ne-am trezit cu el. El o zis să-l cheme şi Hudini, de la Hood (engleză) = capotă, scufiţă, cum că ar fi lovit în zona respectivă sau de la Hud (norvegiană) = piele, ca şi cum ar începe o viaţă nouă că şi-o schimbat pielea amu’. Da’ năravu’… Deh, ca la lupi.

Thursday, 4 March 2010

Brotherhood of the Wolves – Das Abenteuer des Baron Dâră von Pippinstrasse (2)

Workshop “Fotografie şi vorbe urâte”, ziua II (partea 4)


_DSC9126_

Dragii mei, plecat-am tare iute de acolo, că să adunaseră nişte namile de câini care ne ziceau “zâua bună” aşe printre dinţi. Nedorind a ne lăsa probe biologice prin danturile lor, ne-am aburcat cu tăţii în remorcă, dar nu înainte de a-l lega bine pe baron care scosese o baionetă din haină şi o agita de mama focului prin aer urlând mai tare decât sirena lu’ Roaită: “Hundescheisse. Ich werde dich töten, du arschloch, und Sie essen auf sauerkraut.” Neîncântaţi de meniul propus de von Pippinstrasse, l-am aruncat pe podeaua remorcii, aşteptând să-i treacă criza, eliberându-mi însă de povară şi mâna stângă pentru o eventuală terapie prin şoc kinetic de mutat fălcile. Am mai mers noi a ţâră şi ajunserăm sus pe platoul montan, un loc fain şi tare liniştit, unde muntele face nişte curbe aşe line şi domoale, că şi lui Dumnezău îi vine să-şi culce fruntea pă ele. Am zis liniştit? O fost, până o reuşit Dâră von Pippinstrasse să evadeze din remorcă. O înşfăcat automatul şi s-o căţărat pe ce-o găsit mai înalt, pornind a urla ca dementul: “Deutschland, Deutschland über alles!!!”. Bag samă nu se inventase antirabicul când o pornit ăsta la război şi acu’ avea nevoie intensă de aşe ceva. Indubitabil.

_DSC9334_ _DSC9341_

După ce ne ameninţă pe tăţi că ne spulberă de pe faţa pământului, cel puţin aşe am priceput io din nemţasca lui, că urla ca turbatu’ cătră noi “ra ta ta ta ta…” , făcuse spume la gură şi zicea ceva de Führer, o sărit jos de pe bolovani şi s-o pitulat, scoţând numa’ ţeava de la puşcoci.

_DSC9351_ _DSC9355_ _DSC9364_

Ne uitam şi noi unde să holba nebunul, da’ noi nu văzurăm nimica. Numa’ el nervos privea în zare, în depărtare şi bag samă i s-o năzărit de ceva că iar o început a urla: “Hunde, komm her!!! Ra ta ta ta ta…” Ăsta are un fix şi îi trece greu. Musai de ceva ajutoare că-l apucă pe nebun de ne ia în cătare.

_DSC9369_ _DSC9372_

Pregăti o vindecătoare din fundu’ grădinii, dar brusc se linişti von Pippinstrasse şi scoase din fundul lui sau al nădragilor o minune de zigarette care arăta de parcă o ţinuse în gură tăt războiu’. Cocârjată ca şi mintea lui, zigarettu’ se potrivea intens cu mutra de intelectual răvăşit pe care o afişa baronu’ fără să vrea. Ştiind că ţigara mai calmează spiritu’, am răsuflat uşuraţi şi ne-am căutat de o brichetă repede, nedorind să vedem la ce metode marţiale cu praf de puşcă ar apela Dâră pentru a-şi aprinde tutunu’.

_DSC9376_

Din public cineva aruncă o brichetă, pe care, baronu’, cu sprinteneala specifică verigii lipsă a lu’ Darwin, o prinse cu ambele două mânuri şi satisfăcut îşi aprinse zigarettu’, scoţând zvastici de fum pe nări.

_DSC9384_

Cum tătă lumea s-o liniştit după episodul ăsta aşe de tumultos, ne suirăm iar în remorcă şi ne-am îndreptat în pas alergător către Headquarters, cu gândul la friptanele ce vor urma şi la berea ce va curge către gâtlejurile noastre. Dacă va mai rămâne bere. Că baronu’ şedea în patru labe peste glăjile de bere şi zâmbea năuc ca un Saint-Bernard ce dăduse cep la propriul butoiaş. Şi ne întrebam: “Pe unde va mai ateriza ăsta?”…