Tuesday 9 March 2010

Brotherhood of the Wolves – Der Wolfsschanze

 


 

Şi uite aşa ne-0 prins întunericu’ în jurul focului la Headquarters după ce ne-am ghiftuit cu juma’ de porc, 5 pui şi o păşune de ciuperci la grătar peste care, în spiritul workshopului de fotografie, am trântit nişte layere de brânză de burduf, vinuri aromate cu ierburi, canicule de 47 de grade şi răcoritoare blonde înspumate.

_DSC9557_

Aşa că la un moment dat, lumina se curba, imaginea se deforma, iar lumea se uita în obiectiv ca broasca-n ţeavă, încercând să reziste după lunga drumeţie în remorca tractorului. Deşi ne dureau părţile dorsale, cu toţii am promis solemn în jurul focului că vom repeta figura cât de curând.

_DSC9602_ _DSC9603_ _DSC9607_ _DSC9613_ _DSC9614_ _DSC9616_

Măi dragilor, încet încet am căzut cu toţi la datorie, din cauza oboselii mai ales, singurul care nu-şi epuizase energiile era Dâră von Pippinstrasse (alias Silviu Hudini) care căuta sticle şi la doişpe noapte, iar noi ne rugam să n-o găsească pe aia cu Carbetox, că începusem să ne obişnuim cu el. Asta a fost ziua a 2-a a workshopului “Fotografie şi vorbe urâte” organizat de Horhhe. Ziua următoare urmat o nouă aventură, dar mai aveţi puţină răbdare…

 

Din aceeaşi serie:

1. Brotherhood of the Wolves – The Gathering

2. Brotherhood of the Wolves – Behind the Enemy Lines

3. Brotherhood of the Wolves – Das Abenteuer des Baron Dâră von Pippinstrasse (1)

4. Brotherhood of the Wolves – Behind the Enemy Lines (2)

5. Brotherhood of the Wolves – Das Abenteuer des Baron Dâră von Pippinstrasse (2)

6. Brotherhood of the Wolves – Back to Home

3 comments:

Unknown said...

Io am cazut primu` in seara aia. :)
A fost foarte fromos dar si foarte obositor.
Ce mica se vede lumea de sus de la tine :)))

Bieţîvan Ratat said...

Unchiu' Mircea are o vorbă pe care o foloseşte cînd nu vrea să vorbească, cînd vrea să vorbească, cînd nu-i place sau cînd îi place ceva, cînd urmează să înceapă ceva sau cînd tocmai a terminat ceva... o să o folosesc şi eu: ”Tăt, absolut!”

alexu' said...

Vai ce de lupi, ma oftic ca nu am venit, dar la urmatorul ma inhaitez si eu cu voi! Auuuuu.