Atelierul de sculptura

I-am promis lui Stefan, mirele din mai, ca o sa-i facem o vizita la Cisnadie, la atelierul lui de sculptura. Asa ca, intr-un weekend, purcedem tot familionul catre destinatia cu pricina. Auzisem noi ca sunt mai multi sculptori acolo. Ne si gandeam la lovituri finute de ciocane, la harsaitul daltilor in lemn, la muzica fina… ce mai, o atmosfera creatoare, boema si plina de mister. Dupa ceva vreme pe soselele patriei, ajungem la locatia cu pricina. Am fost intampinati de o haita de caini, dar nu din aia speriati de pisici sau nu-i vezi din iarba, nuuuuu. Erau niste namile atat de mari incat te asteptai in orice moment sa-si puna o laba pe umarul tau, sa te priveasca drept in ochi si sa-ti spuna printre bale: “Mars ma!”. Eh, griji gratuite. Armata de mega Azorei si super Grivei era docila. Printre cozile ridicate si urechile ciulite ale plutonului patruped zaresc ceva cunoscut. O pereche de ochi ma fixa din acea aglomeratie canina. Nici un sunet nu se auzea, doar din cand in cand o gaina cotcodacea in departare pe ritmul melodiei “Oops, I did it again”, minunandu-se parca de ce i-a iesit de sub tartita si azi, si ieri, si alaltaieri... Si in acea atmosfera de Wild West, la ultima bataie a orologiului, tasni spre noi cu limba scoasa Grigore, un puiandru de ciobanesc belgian, proprietatea artistului. Dupa amprentarea de siguranta si o terapie cu saliva pe maini, Grigore se duce sa ne anunte sosirea. Dupa cum era urmat de namilele celelalte m-am gandit ca l-or fi ales pe el mascul alfa desi de abia invatase sa ridice picioru’ la pipi. Dar no’, la noi in tara e posibil orice. Mai ales la alegeri. Am intrat in curtea din spate a Clubului Elevilor din Cisnadie si ni s-a descoperit atelierul de sculptura in toata splendoarea lui. Ce ciocanele, ce daltute, ce muzica clasica. HUSQVARNA RULLLLZZZZZZ!!! Trei rockeri si-o rockerita fiecare cu scula lui, hartaneau cu drujbele niste imensi busteni. Zic in gandul meu: “Brancusi tata, ce te-ai chinuit amaratule la Coloana Infinitului. Daca aveai drujba…” Dupa salutarile formale si schimburi de cuvinte printre miros de benzina arsa si latraturi de Grigore ne-am asezat pe o patura dupa ce am dat atacul la o livada de meri. Bune mere. N-am stat mult, pentru ca ne-am folosit de prilej sa facem cateva cadre cu artistii. Si cu Grigore. Pai cum, tocmai el sa lipseasca? Si ca sa vedeti ce se poate face cu o drujba buna si un caine alaturi va invit sa aruncati o privire pe blogul artistului Stefan Radu Cretu.