Monday, 25 January 2010

Încreştinarea lui Dan Resiga jr.

Am fost invitati la Botezul lui Dan, un nepoţel al Adinei. Ne-am dus cu drag pentru că ştim cât de dorit a fost acest copil. Dacă doriţi sa vedeţi cel mai mândru, fericit şi emoţionat tătic din zonă, vă invităm la Sălişte. Oricum împart şi eu acest rol :) Totul a decurs conform tradiţiilor din Mărginimea Sibiului. Părintele Bădilă de la Biserica Mare din Sălişte a oficiat Sfânta Taină a Botezului, naşa  a fost la înălţime deşi a trebuit să îngenuncheze de câteva ori, pruncul a avut răbdare şi i-a lăsat pe toţi să-şi facă treaba vociferând doar la trecerea prin cristelniţă. Nu am folosit bliţ în interiorul bisericii deoarece lumina caldă care pătrundea ochiurile de fereastră crea o atmosferă sublimă şi era păcat s-o stricăm. S-a chefuit la Casa de Cultură din Sălişte, iar aranjamentele şi decoraţiunile au fost in rezonanţă cu vibraţiile cosmice violet, fapt care demonstrează că Primăria Sălişte este “pe trend” şi la curent cu ultimele descoperiri în domeniul energiilor neconvenţionale.


Hayley Westenra - River Of Dreams

 botez_dan (3) botez_dan (5) botez_dan (7) botez_dan (19) botez_dan (36) botez_dan (51) botez_dan (57) botez_dan (62) botez_dan (93) botez_dan (97) botez_dan (103) botez_dan (109) botez_dan (134) botez_dan (146) botez_dan (159) botez_dan (162)  botez_dan (171) botez_dan (168)botez_dan (188) botez_dan (196) botez_dan (204) botez_dan (207) botez_dan (227) botez_dan (229) botez_dan (231) botez_dan (233) botez_dan (237) botez_dan (239) botez_dan (241) botez_dan (287) botez_dan (298) botez_dan (447) botez_dan (520) botez_dan (542) botez_dan (593)botez_dan (582) botez_dan (595)botez_dan (586) 

“Dumnezău să vă-mbucure!”

1 comment:

Unknown said...

cele bw ma coafeaza mai mult.mersi de cadou :)