Pădurea şi spiriduşul… (2)

 

Irish Traditional

Nu mică îmi fu mirarea când, la un sfârşit de săptămână, în timp ce mă plimbam prin Pădurea Foşnitoare zări mai vechea noastră cunoştinţă, spiriduşul. Din nou urca voiniceşte spre luminiş, croindu-şi potecă printre frunze, oprindu-se din când în când şi privind atent în depărtare. Dintr-o dată, un zâmbet îi apăru pe chip şi o rupse la fugă stârnind frunzele în urmă-i. Nu se opri decât în îmbrăţişarea Prinţilor Fagi, cei doi fraţi moştenitori ai Pădurii Foşnitoare, crescuţi din aceeaşi rădăcină.  Crengile celor doi fagi regali se aplecară şi atinseră uşor umerii spiriduşului, iar acesta râse şi mai vesel şi îi îmbrăţişă din nou. Trebuie că erau prieteni vechi.

Unul dintre fagi îi dărui micuţului o crenguţă. După sclipirea din ochii spiriduşului şi după reverenţa pe care o făcu dinaintea celor doi prinţi, se pare că era un dar deosebit. Dar ce era, nu puteam şti. Am hotărât să mai stau puţin să văd ce se va întâmpla. Micuţul se depărtă puţin de cei doi prinţi, apoi începu să rotească crenguţa în aer tot mai repede. Dintr-o dată, frunze arămii se desprinseră din covorul pădurii şi începură să danseze în aer după o muzică doar de ele ştiută. Bucuria plutea în aer, iar spiriduşul râdea cu foc, stârnind invidia piţigoilor, care începură şi ei joaca.

La un moment dat, spiriduşul opri dansul frunzelor şi fugi din nou către cei doi Prinţi Fagi. Păreau că povestesc ceva, când deodată, prietenul nostru izbucni în râs iar prinţii îşi coborâră crengile, îl apucară de subsuori pe micuţ şi îl aşezară pe tronul Pădurii Foşnitoare. Bucuros, dar şi emoţionat, spiriduşul era copleşit de importanţa evenimentului şi încerca să fie cât mai serios în noul său rol. Nu am ştiut ce s-a întâmplat, dar un piţigoi mai sfătos şi cu pieptul umflat în pene, mi s-a aşezat pe umăr şi a început să-mi explice. Nu am priceput nimic, pentru că nu învăţasem piţigăiasca până atunci. A început săracul, văzând cât de nedumerit sunt, să îşi folosească aripioarele şi picioruşele încercând să mă lămurească. Într-un final am înţeles. Datorită serviciilor sale aduse Pădurii Foşnitoare, spiriduşul a fost numit locuitor de onoare al pădurii, i s-a înmânat Crenguţa Magică, iar pentru o zi a fost numit Prinţ al Pădurii Foşnitoare. Câtă fericire pentru un micuţ spiriduş. L-am lăsat în luminiş, jucându-se cu frunzele şi alergând în jurul tronului, povestind cu Prinţii Fagi. Mi-am aranjat haina şi am plecat spre casă fredonând cântecelul spiriduşului, iar zâmbetul  îmi cucerea chipul încetul cu încetul.

Nu am mai fost de mult prin Pădurea Foşnitoare, e mult prea frig, dar mi-e tot mai dor de spiriduşul vesel. Ce-o fi făcând acum? Ei, las’ că aflu la primăvară şi vin să vă spun.